Apreciază acum

imageNu mai târziu. Nu altcândva. Nu fă ca să devină un niciodată…
S-ar putea ca în viață să pierzi multe și să nu poți să te întorci înapoi ca să mai ai parte de ele, o clipă doar. Poți pierde ceva drag, pe cineva drag, fericirea… Nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat să pierzi. Dar, în toate este o parte rea și una bună. Cea rea, faptul că acel “lucru” nu îl vei mai avea niciodată. Cea bună, poți mereu să o iei de la capăt. Te obișnuiești cu acea lipsă, te ridici, o iei înainte și cauți alte motivații, vise, speranțe…

Apreciem puțin pentru că vrem mult. Ne dorim atâtea atenții și am devenit așa de materialiști încât nimic nu ne mai impresionează. Nimic nu ne mai stârnește curiozitate. Nimic nu ne mai sensibilizează. Nimic nu ne mai doare… Ar trebui să învățăm să ne privim pur și simplu în ochi. Să vedem câtă nevoie avem, efectiv, unii de alții. Apreciem abia atunci când oamenii se sting. Când ne lasă, ne părăsesc și ne dăm seama că am rămas singuri. Atunci ne este dor de zâmbetele lor, de cuvintele de dragoste sau de încurajare, de critici, de cântecele pe care obișnuiau să le fredoneze… abia atunci ne analizăm bine și simțim ceva.
Lumea ar fi un loc mai bun dacă noi, oamenii, ne-am iubi și ne-am ajuta așa cum ar trebui. Pierdem prea mult oamenii din simple priviri…Când apreciem un gest, o atitudine, orice, nu înseamnă că suntem slabi. Sigur nu vom deveni mai săraci ba din contră, cred că doar așa reușim să ne îmbogățim sufletele sărace de atâtea, că dacă vi le-aș spune, v-ați da seama cât suntem de egoiști și răi.

Apreciază acum când poți, când ai. Dă din tine altora. Ți se vor întoarce înapoi într-o zi.
Tot ce îmi doresc pentru tine e ca să nu regreți nimic. De multe ori acționăm pe moment, ne supărăm, ne enervăm și irosim timpul stând certați.
Vreau să iubești viața, cu bune și rele dar să fii mereu dispus să FII pentru alții. “Dacă m-aș întoarce ‘napoi”… Nu. Învață să crezi că nu mai poți privi înapoi că, oricum nu mai poți face nimic. Ia-o de la capăt. Mai tare, mai bun…
Vreau să nu renunți niciodată doar pentru că e greu. Ne luptăm prea mult cu orgoliu. Hai s-o încetăm. Ne rănește prea mult acea capcană și ne împiedică sentimentele, degeaba.

Hai să ne motivăm! Hai să ne dăm seama că deși purtăm poveri, cruci diferite, tot oameni suntem. Hai să ne apreciem, acum…

Vă mulțumesc

cropped-img_4889h.jpgMulțumesc acelor persoane care m-au iubit dintotdeauna arătând compasiune, dragoste, înțelegere și bunătate față de mine.
Mulțumesc pentru că mulți au avut grijă de mine purtându-mă mereu la pieptul lor și în rugăciunile pe care le înălțau.
Mulțumesc pentru acei oameni care mi-au schimbat viața și mi-au arătat că există speranță. M-au întrebat dacă ma simt bine și au sacrificat din timpul lor pentru mine. Efectiv, le-a păsat de mine.
Nu cred că aș fi devenit persoana care sunt acum fără critici, dar și încurajări. Unii au știut să îmi șteargă lacrimile…alții le-au provocat.
Mulțumesc pentru toate zâmbetele, îmbrățișările pe care le primesc și care mă surprind de fiecare dată.
Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă în care am simțit că ating Cerul cu un deget și totuși aș vrea să uit de toate momentele de tulburare care mi-au stricat liniștea.
Mulțumesc Domnului că am alături oameni care sunt ca niște stâlpuri pentru mine și sufletul meu. Se aprind, când nu mai pot să luminez așa tare. E adevărat, se numără pe degete… dar cine a zis că trebuie mai mulți pentru a fi fericit?
Mulțumesc pentru toate amintirile pe care le am cu voi, pentru că cu ele am crescut.
M-ați motivat să fiu o minune pentru alții, doar pentru că voi sunteți de fapt, minunea mea.
Am pierdut multe relații pentru că, probabil, nu am știut să lupt și să ofer îndeajuns. Mă doare. M-a durut. Dar m-ați învățat că viața merge mai departe și că singura mea țintă este El!
Alerg către El, pentru El…
Mulțumesc pentru anii pe care îi am și că mi-ați fost alături mereu! Vă iubesc mult!

O declarație mai așa…

imageTe iubesc pentru că asta, probabil, a fost scris cândva în stele…demult tare…
Te iubesc pentru că nu ai cerșit iubire ci ai luptat pentru ea.
Dacă ar fi să îți spun că te iubesc pentru că ești eroul meu, îngerul meu și bucuria mea, poate nu m-ai crede că desigur tu nu te consideri așa.
Și tocmai pentru asta te iubesc. Ști să fii umil.
Te iubesc pentru că niciodată nu am reușit să mă apropii așa tare de un om. Mă văd în tine deși nu cu ochii tăi. Mă simt bine, tăcând pur și simplu, doar știindu-te lângă mine.
Te iubesc pentru că pot fi “eu” știind că deși îți povestesc cele mai banale povești…mă asculți pentru că de asta am nevoie.
-Te pentru că doar ție îți pot spune asta. Și pentru că doar noi știm câtă valoare are.
Te iubesc pentru că mă faci să simt lucruri care sunt inexplicabile și pe care am învățat să le trăim la maxim.
Te iubesc pentru că doar noi suntem conștienți de cât sacrificiu și curaj a trebuit ca să ajungem unde suntem acum…
Ești cel fără de care simt că exist pe jumătate și cel pentru care L-aș ruga pe Dumnezeu să facă imposibilul.
Îți iubesc povestea, fericirea, tristețea, trecutul, viitorul și prezentul. Îți iubesc inima și sufletul și în ciuda faptului că sunt prea orgolioasă uneori, îți iubesc și caracterul.
Nu am știut niciodată ce este pregătit pentru mine și probabil că ce mi-am imaginat în mintea mea, am sperat în inima mea…era prea puțin. Probabil așa a vrut El. Să merit ceva mai mult.
Ceva ca TINE.
Te iubesc pentru că de asta sunt în stare acum. Asta vreau să fac. Și la asta mă pricep.
Te iubesc pentru că ești darul meu pe care trebuie să îl îngrijesc, să-l prețuiesc, să-l respect…
Te iubesc pentru că am reușit să scriem împreună un capitol din viața noastra care e plin de emoții, sentimente și împliniri care sunt greu de uitat.
Ne-am încărcat viețiile cu tot ceea ce am reușit să ne dăruim unul altuia și dacă ar fi să pierd ceva din viața asta, nu m-ar durea așa tare decât dacă acela ai fi tu.
Te iubesc pentru că m-ai acceptat. Mi-ai fost alături în momentele mele mai ciudate. Mi-ai dat mâna și am mers mai departe.
M-ai ajutat să cresc, să-mi deschid ochii și să văd ce însemna acel semn de întrebare care era pus pe cuvântul “IUBIRE”.
Te iubesc pentru că nu e altul ca tine și pentru că poveștile mele se potrivesc doar cu ale tale.
Te iubesc pentru simplitatea ta.
Te iubesc pentru lumea pe care reușim să o construim împreună care pare totuși…o lume mai bună.

Te iubesc pentru că mă trezesc și pentru asta. Pentru că trebuie să continuu această “activitate” dacă se poate spune așa. Cică… iubirea nu e substantiv, e verb.

Te iubesc pentru că asta mă înveți să fac. Acum, aici, atât cât știu și pot. Te iubesc atât de mult pentru că prezența ta umple orice gol și lipsă. Te iubesc pentru baza pe care pot s-o am în tine și pentru că nu te gândești niciodată la tine,Tudor…dar la noi…Tudor-Irene. Crede-mă atunci când îți spun că ești motivul pentru care aș merge până la marginea pământului doar ca să le spun tuturor cât te iubesc. Pentru că te iubesc.

Te iubesc pentru multe. Te iubesc pentru tot.
Te iubesc pentru că mă insipiri.

Cu drag, eu

Rugăciunea sufletului meu

IMG_8658hÎmi cer iertare pentru că nici astăzi nu am știut să fiu așa cum știi Tu că trebuie să fim cu toții dar vreau să Îți mulțumesc pentru că în ciuda nepăsării mele, m-ai trezit. De fiecare dată când mă trezesc bine-dispusă știu că afară e înnorat, pentru că Tu știi că îmi place acest fel de vreme. Știi că iubesc soarele dar prefer norii. Știi că iubesc vara deși m-am născut iarna. Totuși îmi place toamna pentru că fără culorile ei n-ar fi la fel. Îți cer iertare pentru că de fiecare dată când mă ridic din pat fac altceva în loc să stau de vorbă cu Tine. Pe Tine te las mai la urmă pentru că știu că nu te superi și mă iubești oricum. Cumva parcă profit de Tine și mă joc crezând că e “normal” ce fac. Dar nu e… Vreau să mă ierți pentru că am nevoie de iertarea Ta. Mă supăr pe Tine pentru că fiind cel mai bun Prieten al meu mă aștept să nu mă lași să mă consum în deznădejdea mea și atunci când am cel mai mult nevoie de un sprijin și nu e nimeni. Dar Tu mă lași și prin asta îmi dovedești că nu-Ți pasă și că mă abandonezi…și Tu, împreună cu ceilați. Am înțeles totuși că lași să vină peste mine aceste stări pentru că, fără, n-aș putea să văd alinarea și blândețea Ta. Mă lași pentru că vrei să vezi cum reacționez și doar așa știi că pot deveni tare.

Uneori mă simt atât de departe de Cer și simt că poate nu-l voi atinge niciodata din cauza mea. Pentru că n-am știut să trăiesc. Să iubesc. Să mă rog. Să iert. Să Îți mulțumesc. Să Te iubesc. Mi-ai lipsit de multe ori și mi-e dor de Tine. Nu înțeleg multe aici și chiar din Cuvântul Tău. Știu că e o scrisoare de dragoste care Ți-a luat, totuși, ceva timp… Primul lucru pe care vreau să-L fac atunci când Te voi vedea e să Îți dau o îmbrățișare, dar din aia luuungă pentru că meriți. M-ai făcut într-un fel ciudat și de multe ori nu știu să îmi arat dragostea față de ceilalți dar pe Tine, pe Tine Te iubesc mult. Știi cum sunt. Încăpățânată, fragilă, sensibilă. Și dincolo de toate M-ai privit cu ochii umezi pentru că Ți-e milă…

De multe ori stau și mă gândesc cum oameni nu pot să creadă în Tine. E ceva absurd. Dai prea multe semne. Te arăți în orice lucru și în orice fel. Faci, efectiv, minuni. Probabil cred dar sunt supărați pe Tine. Nu știu. Eu vreau ca Tu să te folosești de mine pentru că vreau să fim cât mai mulți acolo, la Tine, și să facem de rușine Răul. Ești minunat. Mi-ai dat multe. Am reușit să adun câteva reușite și astea Ți le-am adus de fiecare dată înaintea Ta pentru că am vrut să Îți fac un cadou. Nu știu când e ziua Ta dar cred că atunci când un om se întoarce la Tine, cu fața spre Tine, sărbătorești și asta Îți mai adaugă un an la infiniții ani pe care Îi ai.

Îmi cer iertare pentru neputința mea și slăbiciunile mele. Iartă-mă pentru că păcătuiesc. Te rog, mai învață-mă… Uneori nici nu îmi vine să mă rog și asta știu că Te întristează așa ca nefericirea mea. Sunt fericită, știi, dar uneori simt că într-un fel sau altul cade lumea peste mine și mă simt frântă. Culmea că Tu vii când mă aștept cel mai puțin și îmi oferi mâna Ta ca să ne ridicăm împreună. Pentru că așa fac doi prieteni buni. Mi-ai dat mereu de mâncare. O pernă. Mai multe haine. Și aș putea zice că m-ai făcut chiar bogată. Mă gândesc totuși la cei care n-au nimic și mă întreb de ce au ajuns așa…Tu ai răspunsurile în palma Ta și nu e nevoie să mi le dai…neapărat. Te iubesc și cu și fără răspunsuri la rugăciuni.

Sunt atât de multe pe care vreau să Ți le zic dar Tu poți sta treaz, eu nu. Mă odihnesc puțin și apoi vorbim iarăși. Te rog să mă încurajezi și să mă ții strânsă de Tine ca să nu plec niciodată de la Tine. Fii refugiul meu la care să alerg când mă simt singură și fără putere. Șterge-mi lacrimile sau plângi împreună cu mine. Fă-mă să răd. Pune-Ți și Tu capul pe pernă. Ai grijă de Tine.

Te iubesc.                                                                                                                                   -Irene

Oameni pe cale de dispariție

A man and a woman walk away from the camera down a long cobbled street. Senigalia, Italy.Suntem înconjurați de fețe. Fie că ne plac fie că nu. Unele par să arate bine și pline de viața iar altele dau semne că viața într-un fel sau altul a fost mai dură. Așa-i că ne umplem de fericire atunci când ne mai aruncă cineva un zâmbet ? Ne simțim oarecum încântați pentru că știm că suntem noi, nu altcineva, destinatarul zâmbetului. E frumos când primim ceva. Așa, din când în când. Nu de alta, dar încă nu am întâlnit pe cineva care sa aibă obiceiul de A DA.

Sunt fețe pe care le vedem zilnic și ne-am obișnuit cu ele așa. Altele, le vedem o data la săptămână… Ca să nu zic de cele de care ne este dor, și care le întâlnim doar câteva clipe de-a lungul anilor… Ni se face dor pentru că e ceva ce nu avem lângă noi. Putem să ne bucurăm doar un pic dar știți ce e impresionant? Că deși vedem puțin acele fețe, amintirea și tot ce lasă în urma, rămâne pentru totdeauna în mintea noastră și în gândul nostru.

Îmi crește inima când văd pe cineva plângând. Îmi dau seama că de fapt, acea persoana simte și nu se ascunde în spatele lacrimilor, dimpotriva…  Îmi crește atunci când cineva, fără să facă promisiuni inutile și ireale, îți stă alături indiferent de toate. Fie că ai o stare mai bună, fie că e una din zilele tale proaste…

Greu, tot mai greu se găsesc oameni. A fi om nu înseamnă multe. De cele mai multe ori suntem doar niște persoane care nu au învățat încă cum să trăiască. Își caută identitatea într-o mască. Ce simplu!

A fi om înseamnă multe. Înseamnă să ai suflet și asta cuprinde să știi în primul rând că ai o valoare. Omul n-ar fi om fără eșecuri. Succesele le acceptăm ca pe un merit și ne convin. Mai puțin acele stări de deznădejde, singurătate, descurajare, tristețe. A fi om înseamnă să greșești, să riști, să sacrifici. Orice. Oricând. Oricum. Cu orice preț. Sentimentele? Am ajuns să “iubim” indiferența și nepăsarea crezând că așa ni se va face dreptate. Și că de fapt, NOI avem dreptate. Ne supărăm când ni se face o observație și judecăm acea persoană ca pe una care nu avea nici un drept să o facă. Ne deranjează dacă nu suntem băgați în seama sau nu ne răspunde cineva la telefon. Ne este greu să iubim pe cel de lângă noi. Nu mai știm să comunicăm între noi. Totul se face pe interes. Suntem îngrijorați. Ne-am pierdut visul.

Stați puțin! A fi om e cea mai mare binecuvântare pe care o avem. Nu am ajuns să prețuim atât de mult acest dar…asta-i adevărul. Și totuși a fi om înseamnă să ai vise, așteptări. Să lupți când ți se cere să o faci și să aștepți în tăcere atunci când e deja totul pregătit. Înseamnă să ai un țel. Înseamnă să te trezești dimineața și să zici: “bună dimineața”, pentru că doar noi, oamenii o putem spune. A fi om cere mult. Cere investiție și timp. Cere lacrimi și nopți nedormite. Cere efort și voință. Cere răbdare. Cere disponibilitate atunci când o mână are nevoie de mâna ta. Cere o vorbă bună atunci când cineva a uitat ce înseamnă fericirea…

E greu să fii om pentru că e greu să ai multe pe cap. În minte. În suflet. În inimă. Tu ce zici, ai vrea să fii om?

Ceea ce sunt

IMG_8416Faptul că sunt un om nu mă justifică să fiu ca ceilalți. Sunt suflet, mai întâi de toate. Am în mine ceea ce ai și tu. Trăiri. Nu vreau să încerc să impresionez pe nimeni pentru că oricât de tare sau puțin mi-aș dori știu că voi eșua. Nu sunt aici pentru a te învăța cum să trăiești. Nici măcar eu nu știu. Nu vreau să îți impun opiniile mele sau gândurile mele. Vreau să împărtășesc viața. Vreau să privesc cu tine trecutul, prezentul și viitorul nu neapărat ca să schimb ceva ci să văd cât de mult am evoluat si cât am apreciat tot ce am avut până acum. Nu sunt în stare să dau lecții de viață pentru că sunt încă la început dar știu să îți dau o vorbă bună, un zâmbet, o iubire, un curaj, o mână. Ceea ce m-a format pe mine, până în prezent, au fost dezamăgirile, luptele, criticele și mustrările. Am învățat să iau fiecare dimineață ca o nouă șansă. O șansă pentru a fi mai bună decât eram ieri. Dacă mă întrebi de ce zâmbesc mereu, îți voi răspunde pur și simplu: “pentru că nu am de ce să mă plâng”. Dacă ești curios să știi ce e în mine atunci când tac, vei rămâne curios pentru că nu îți voi spune. Unele lucruri le țin pentru mine, în mine. Unele lucruri le știu doar eu și mă lupt cu mine ca să le țin. Asta e, o furtună mare se vede din depărtare. Așa că, dacă cumva mă vezi liniștită…e pentru că e soare. Recunosc că uneori am luat decizii fără să mă gândesc, pe loc și poate că astea pân la urmă m-au adus aici dar sunt și o fire care stă zile întregi să mediteze. Îmi place să văd doar partea pozitivă dar cu anii, am învățat că toate lucrurile se văd în 3D deci, am devenit și realistă. Sunt rațională dar dacă răscolești în mintea mea, în sufletul meu, în sentimentele mele, mă topesc de prea multe emoții. Dacă e să mă cert cu cineva, prefer să ascult. Îmi doresc să rezolv lucrurile cu calm și să analizez bine înainte de a trage o linie, o concluzie. Câteodată nici eu nu mă înțeleg. Nu înțeleg stările mele și ce le-a provocat. Îmi place să aud o vorbă caldă, zisă realmente din inimă. Iubesc să văd iubirea adevărată. Aceea care nu se măsoară în timp sau spațiu. Ba chiar visez la așa ceva. Deși nemulțumirea mea a ajuns la culmi foarte înalte, mereu mi-a plăcut să privesc marea, răsăritul, anotimpurile, oamenii. Trăiesc cu vise în mine care vor să ajungă dincolo de ocean. Îmi place să am speranță și să cred că toate, bune sau rele îsi au rostul.

Sunt un om care vrea să trăiască din iubire, cu iubire și pentru iubire. Sunt acel fel de om care vrea să ajute, să vindece și să fie o rază de soare pentru viața celui de lângă mine, indiferent de cine ar fi.

Știu că pot.

Am nevoie de tine

d1441de8205cb217e3cacf91f51c0359Ți-a mai zis cineva înainte? Simt să-ți spun eu, acum, aici.

Am nevoie de tine pentru că datorită ție reușesc să fiu întotdeauna o persoana mai bună. O persoană completă. Diferită. Una care dă efectiv ce are. Una căruia nu îi este frică să spună ceea ce gândește. Una care se simte într-adevăr ea, fără să se ascundă în spatele unei măști. Și… e atât de minunat când pot să scot cea mai bună versiune a mea.

Am nevoie de tine pentru că doar tu ești în stare să-mi înțelegi cuvintele. Tăcerea. Atitudinea. Răspunsurile. Alegerile. Gândurile. Culmea că se întâmplă ca să fii tu cel care să asculte poveștile mele și care să nu mă întrerupă doar de dragul de a mă vedea așa de încântată și plină de pasiune în timp ce povestesc.

Am nevoie de tine pentru că mă faci să uit de lume, de oameni, de probleme pentru o clipă și mă lași să gust din ceea ce înseamnă fericire. Puterea ta, curajul tău, siguranța ta, îmi dă motiv să mă simt specială și binecuvântată. Faptul că râzi când încerc să fiu comică, ironică, dar nu-mi reușește, mă ajută să am încredere în mine doar pentru că ai tu.

Am nevoie de tine pentru că pot să mă bazez pe tine. Pentru că pot să îți spun tot și să nu mă simt judecată. Pentru că ești cea mai deosebită persoană pe care o cunosc și pentru că nu aș vrea să-mi scape niciodată din mâini ceva atât de unic.

Știi de ce mai am nevoie de tine? Pentru că poți face ca viața unui om să fie mai frumoasă. În special a mea. Am nevoie pentru că vreau să cresc împreună cu tine. Pentru că pot învăța multe și putem să învățăm multe.

Am nevoie de tine pentru că dacă nu pot eu ceva, automat poți tu. De fapt, ce nu poți tu?

Am nevoie de tine nu înseamnă atunci când vreau să satisfac o plăcere de a mea pe moment. Înseamnă totdeauna. Înseamnă că voi simți mereu necesitatea de a privi la tine. Înseamnă că voi încerca de fiecare dată să te pun înaintea mea și să nu las ca ceva să-ți lipsească.

Am nevoie de tine când cad, mă ridic, merg înainte și zâmbesc. Am nevoie de tine pentru că diminețile par mai frumoase dacă ești tu…

Am nevoie de tine.

Acel zâmbet despre care nu vorbește nimeni

e3ad32ea56874c74d3c741d93e667aa7Te-am privit de-atâtea ori așteptând să găsesc un motiv, unul pentru a nu renunța niciodată la el, da, știi tu. La zâmbetul acela. Și ciudat că am găsit sute, doar ca să stau cu mâinile încrușiate să îl admir.

Acela care, dimineața, nu își arată oboseala dar încearcă să facă față tuturor.

Acela care nu are nevoie de prea mult spectacol, teatru sau oameni pentru a fi lăudat.

Acela care știe despre spontaneitate, naturalețe, simplitate și totodată știe cât de bogați sunt oamenii care-l oferă și cei care-l primesc.

E vorba despre zâmbetul pe care îl poți întâlni pe stradă și de acela care îl arăți unui străin.

E acela care mai întâi de toate te face puternic. Da, pe tine. Îți repetă că, deși te doare, ești supărat, dezamăgit, el nu reușește să stea ascuns așteptând ca să-ți treacă. Te surprinde și nici măcar nu-ți dai seamă că are o putere, într-adevăr extraordinară.

Cine a zis că nu e acel zâmbet care știe să emoționeze? Acela care aduce o lacrimă de fericire, pentru că e tot ce aveai nevoie, de multă, multă vreme.

Acela care iase când auzi vocea bunicului sau a tatălui. Sau atunci când privești o fotografie puțin ștearsă de timp. Acela care efectiv vede iertare in ochii copiilor, iubire în mânuțele lor atunci când au nevoie de tine, mângâiere când îți spune: “mami, să știi că te iubesc!”. Acela care te încurajează pentru simplul fapt că e ceva pozitiv. Parcă te ajută să mai ai speranță.

Acela care stă și se uită. Se miră. Iese deși plouă. Simte. Învață cu timpul că nu e nimic mai valoros, că totul poate să înceapă de la un zâmbet. Nici nu îți poți imagina câți oameni au văzut zâmbetul tău. Probabil unii au rămas copleșiți. Altora poate că nu le-a plăcut. Un secret? Tot ce vine din inimă e bine primit.

E atât de molipsitor încât e greu să renunți și să nu lupți încă o dată…ca să-l vezi.

Și mai vrei, și mai vrei… pentru că nu poți trăi fără el.

E acela care provoacă fiori și te încălzește instantaneu pentru că îi pasă. Pentru că arată căldura sufletului tău.

E singurul care îți spune să mai rămâi. Îți mai dă o șansă.

Un zâmbet este adesea esenţialul. Eşti plătit cu un zâmbet. Eşti răsplătit cu un zâmbet. Eşti însufleţit de un zâmbet. Și mai ceva, zâmbetul e fericirea care se află chiar sub nasul tău!

Acel zâmbet despre care nu vorbește nimeni, îl ai chiar tu, acum!

Când Dumnezeu se gândeşte la tine

IMG_1420 Nu de mult mă aflam la Londra să petrec împreună cu cei dragi de acolo, Crăciunul şi anul nou. Au fost momente deosebite în care m-am simţit cu adevărat fericită, de dimineaţă până seara. De asemenea şi toate celelalte zilele. Între timp am împlinit faimoşii 17 ani. Când cineva mă întreabă: “ce-ţi doreşti de ziua ta?” răspunsul meu de cănd aveam 1 a fost şi este “nimic”. Interesant. De fiecare dată am primit câte ceva, indiferent de cele spuse de mine. Şi totuşi…anul  acesta a fost puţin diferit. Am primit o scrisoare de la mama mea în care era scris:

For my beautiful daughter.

I looked at you today and saw the same beautiful eyes that looked me with love when you  were a baby…

I looked at you today and saw the same beautiful mouth that made me cry when you first smiled at me..

It was not long ago that I held you in my arms long after you feel asleep and I just kept rocking you all night long…

I looked at you today and saw my beautiful daughter no longer a baby but a beautiful person with a full range of emotions, feelings, ideas and goals…

Every day is exciting as I continue to watch you grow…

I want you to always know that in good and in bad times I will love you and that no matter what you do or how you think or what you say…you can depend on my support, my guidance friendship and love…every minute of every day I love being your mother!

Traducere:

Pentru frumoasa mea fată…

M-am uitat la tine azi și am văzut aceeași ochi frumoși care mă priveau cu dragoste când erai mică…

M-am uitat la tine azi și am văzut aceeași gură frumoasă care m-a făcut să plâng când mi-ai zâmbit pentru prima dată…

Nu de mult te țineam în brațe ca să te adorm și doar încercam să fiu tare toată noaptea…

M-am uitat la tine azi și am văzut că fiica mea nu mai este un copil dar o persoană minunată cu un fluviu de sentimente, emoții, scopuri și idei…

În fiecare zi e uimitor să te văd crescănd…

Vreau să știi că in timpuri bune și mai puțin bune, te voi iubi și nu contează ce vei face , cum gândești sau ce vorbești…poți să te bazezi pe mine , pe călăuzirea mea, dragostea mea, prietenia mea…și în fiecare minut din zi iubesc să fiu mama ta!

Ca să închei aş vrea să îţi spun din inimă că acele vorbe care iase din lăuntrul tău, ating suflete, persoane şi …fac o diferenţă!
Îndrăzneşte să fii sincer, din toate punctele de vedere!

God bless you.