Apreciază acum

Nu mai târziu. Nu altcândva. Nu fă ca să devină un niciodată…
S-ar putea ca în viață să pierzi multe și să nu poți să te întorci înapoi ca să mai ai parte de ele, o clipă doar. Poți pierde ceva drag, pe cineva drag, fericirea… Nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat să pierzi. Dar, în toate este o parte rea și una bună. Cea rea, faptul că acel “lucru” nu îl vei mai avea niciodată. Cea bună, poți mereu să o iei de la capăt. Te obișnuiești cu acea lipsă, te ridici, o iei înainte și cauți alte motivații, vise, speranțe…

Apreciem puțin pentru că vrem mult. Ne dorim atâtea atenții și am devenit așa de materialiști încât nimic nu ne mai impresionează. Nimic nu ne mai stârnește curiozitate. Nimic nu ne mai sensibilizează. Nimic nu ne mai doare… Ar trebui să învățăm să ne privim pur și simplu în ochi. Să vedem câtă nevoie avem, efectiv, unii de alții. Apreciem abia atunci când oamenii se sting. Când ne lasă, ne părăsesc și ne dăm seama că am rămas singuri. Atunci ne este dor de zâmbetele lor, de cuvintele de dragoste sau de încurajare, de critici, de cântecele pe care obișnuiau să le fredoneze… abia atunci ne analizăm bine și simțim ceva.
Lumea ar fi un loc mai bun dacă noi, oamenii, ne-am iubi și ne-am ajuta așa cum ar trebui. Pierdem prea mult oamenii din simple priviri…Când apreciem un gest, o atitudine, orice, nu înseamnă că suntem slabi. Sigur nu vom deveni mai săraci ba din contră, cred că doar așa reușim să ne îmbogățim sufletele sărace de atâtea, că dacă vi le-aș spune, v-ați da seama cât suntem de egoiști și răi.

Apreciază acum când poți, când ai. Dă din tine altora. Ți se vor întoarce înapoi într-o zi.
Tot ce îmi doresc pentru tine e ca să nu regreți nimic. De multe ori acționăm pe moment, ne supărăm, ne enervăm și irosim timpul stând certați.
Vreau să iubești viața, cu bune și rele dar să fii mereu dispus să FII pentru alții. “Dacă m-aș întoarce ‘napoi”… Nu. Învață să crezi că nu mai poți privi înapoi că, oricum nu mai poți face nimic. Ia-o de la capăt. Mai tare, mai bun…
Vreau să nu renunți niciodată doar pentru că e greu. Ne luptăm prea mult cu orgoliu. Hai s-o încetăm. Ne rănește prea mult acea capcană și ne împiedică sentimentele, degeaba.

Hai să ne motivăm! Hai să ne dăm seama că deși purtăm poveri, cruci diferite, tot oameni suntem. Hai să ne apreciem, acum…

Oameni pe cale de dispariție

Suntem înconjurați de fețe. Fie că ne plac fie că nu. Unele par să arate bine și pline de viața iar altele dau semne că viața într-un fel sau altul a fost mai dură. Așa-i că ne umplem de fericire atunci când ne mai aruncă cineva un zâmbet ? Ne simțim oarecum încântați pentru că știm că suntem noi, nu altcineva, destinatarul zâmbetului. E frumos când primim ceva. Așa, din când în când. Nu de alta, dar încă nu am întâlnit pe cineva care sa aibă obiceiul de A DA.

Sunt fețe pe care le vedem zilnic și ne-am obișnuit cu ele așa. Altele, le vedem o data la săptămână… Ca să nu zic de cele de care ne este dor, și care le întâlnim doar câteva clipe de-a lungul anilor… Ni se face dor pentru că e ceva ce nu avem lângă noi. Putem să ne bucurăm doar un pic dar știți ce e impresionant? Că deși vedem puțin acele fețe, amintirea și tot ce lasă în urma, rămâne pentru totdeauna în mintea noastră și în gândul nostru.

Îmi crește inima când văd pe cineva plângând. Îmi dau seama că de fapt, acea persoana simte și nu se ascunde în spatele lacrimilor, dimpotriva…  Îmi crește atunci când cineva, fără să facă promisiuni inutile și ireale, îți stă alături indiferent de toate. Fie că ai o stare mai bună, fie că e una din zilele tale proaste…

Greu, tot mai greu se găsesc oameni. A fi om nu înseamnă multe. De cele mai multe ori suntem doar niște persoane care nu au învățat încă cum să trăiască. Își caută identitatea într-o mască. Ce simplu!

A fi om înseamnă multe. Înseamnă să ai suflet și asta cuprinde să știi în primul rând că ai o valoare. Omul n-ar fi om fără eșecuri. Succesele le acceptăm ca pe un merit și ne convin. Mai puțin acele stări de deznădejde, singurătate, descurajare, tristețe. A fi om înseamnă să greșești, să riști, să sacrifici. Orice. Oricând. Oricum. Cu orice preț. Sentimentele? Am ajuns să “iubim” indiferența și nepăsarea crezând că așa ni se va face dreptate. Și că de fapt, NOI avem dreptate. Ne supărăm când ni se face o observație și judecăm acea persoană ca pe una care nu avea nici un drept să o facă. Ne deranjează dacă nu suntem băgați în seama sau nu ne răspunde cineva la telefon. Ne este greu să iubim pe cel de lângă noi. Nu mai știm să comunicăm între noi. Totul se face pe interes. Suntem îngrijorați. Ne-am pierdut visul.

Stați puțin! A fi om e cea mai mare binecuvântare pe care o avem. Nu am ajuns să prețuim atât de mult acest dar…asta-i adevărul. Și totuși a fi om înseamnă să ai vise, așteptări. Să lupți când ți se cere să o faci și să aștepți în tăcere atunci când e deja totul pregătit. Înseamnă să ai un țel. Înseamnă să te trezești dimineața și să zici: “bună dimineața”, pentru că doar noi, oamenii o putem spune. A fi om cere mult. Cere investiție și timp. Cere lacrimi și nopți nedormite. Cere efort și voință. Cere răbdare. Cere disponibilitate atunci când o mână are nevoie de mâna ta. Cere o vorbă bună atunci când cineva a uitat ce înseamnă fericirea…

E greu să fii om pentru că e greu să ai multe pe cap. În minte. În suflet. În inimă. Tu ce zici, ai vrea să fii om?

Ceea ce sunt

Faptul că sunt un om nu mă justifică să fiu ca ceilalți. Sunt suflet, mai întâi de toate. Am în mine ceea ce ai și tu. Trăiri. Nu vreau să încerc să impresionez pe nimeni pentru că oricât de tare sau puțin mi-aș dori știu că voi eșua. Nu sunt aici pentru a te învăța cum să trăiești. Nici măcar eu nu știu. Nu vreau să îți impun opiniile mele sau gândurile mele. Vreau să împărtășesc viața. Vreau să privesc cu tine trecutul, prezentul și viitorul nu neapărat ca să schimb ceva ci să văd cât de mult am evoluat si cât am apreciat tot ce am avut până acum. Nu sunt în stare să dau lecții de viață pentru că sunt încă la început dar știu să îți dau o vorbă bună, un zâmbet, o iubire, un curaj, o mână. Ceea ce m-a format pe mine, până în prezent, au fost dezamăgirile, luptele, criticele și mustrările. Am învățat să iau fiecare dimineață ca o nouă șansă. O șansă pentru a fi mai bună decât eram ieri. Dacă mă întrebi de ce zâmbesc mereu, îți voi răspunde pur și simplu: “pentru că nu am de ce să mă plâng”. Dacă ești curios să știi ce e în mine atunci când tac, vei rămâne curios pentru că nu îți voi spune. Unele lucruri le țin pentru mine, în mine. Unele lucruri le știu doar eu și mă lupt cu mine ca să le țin. Asta e, o furtună mare se vede din depărtare. Așa că, dacă cumva mă vezi liniștită…e pentru că e soare. Recunosc că uneori am luat decizii fără să mă gândesc, pe loc și poate că astea pân la urmă m-au adus aici dar sunt și o fire care stă zile întregi să mediteze. Îmi place să văd doar partea pozitivă dar cu anii, am învățat că toate lucrurile se văd în 3D deci, am devenit și realistă. Sunt rațională dar dacă răscolești în mintea mea, în sufletul meu, în sentimentele mele, mă topesc de prea multe emoții. Dacă e să mă cert cu cineva, prefer să ascult. Îmi doresc să rezolv lucrurile cu calm și să analizez bine înainte de a trage o linie, o concluzie. Câteodată nici eu nu mă înțeleg. Nu înțeleg stările mele și ce le-a provocat. Îmi place să aud o vorbă caldă, zisă realmente din inimă. Iubesc să văd iubirea adevărată. Aceea care nu se măsoară în timp sau spațiu. Ba chiar visez la așa ceva. Deși nemulțumirea mea a ajuns la culmi foarte înalte, mereu mi-a plăcut să privesc marea, răsăritul, anotimpurile, oamenii. Trăiesc cu vise în mine care vor să ajungă dincolo de ocean. Îmi place să am speranță și să cred că toate, bune sau rele îsi au rostul.

Sunt un om care vrea să trăiască din iubire, cu iubire și pentru iubire. Sunt acel fel de om care vrea să ajute, să vindece și să fie o rază de soare pentru viața celui de lângă mine, indiferent de cine ar fi.

Știu că pot.

Un strop de fericire

De prea multe ori ne mințim singuri spunându-ne că am găsit fericirea. Și credem că o găsim în oameni. În visuri împlinite. În planurile pe care ni le propunem la începutul anului. În carieră. În multe, multe lucruri. Dar de fapt habar n-avem ce înseamnă. Suntem convinși ca o merităm, dar o luăm prea superficial.

Fericirea nu înseamnă să răzi sau să zambești 24 ore din 24. Înseamnă să te trezești dimineața, să mulțumești pentru că ți-a fost dăruită o nouă zi și să păstrezi în suflet zâmbetul pe care El ți-l provoacă. Fericirea e atunci când te afli în cea mai proastă stare, cu o minte plină de pesimism și totuși încerci să te scuturi singur de acele gânduri pe care tu ți le-ai creat pentru că oricum nimic nu are valoare în fața fericirii. Mai știi ce ar putea să însemne? O lacrimă. Purtăm în suflet dezamăgiri, răni și lovituri care au rupt câteva bucățele din inima noastră. Ajungem la o anumită limită în care tot ce mai reușim să zicem e: “gata, destul”… Și apoi când suntem întrebați dacă e totul bine, răspundem că da, viața merge înainte oricum, cu sau fără noi sau, că s-ar putea mai bine. Mereu este loc pentru “și mai bine”, bineînțeles.

Fericirea nu te așteaptă după colț cu un buchet de trandafiri.

Fericirea nu o moștenești și desigur că nu ți-o va împacheta cineva făcându-ți o surpriză. Fericirea ești tu. Tu alegi fericirea. Tu lupți pentru ea. Tu ești cel care aleargă după ea. Tu trebuie să înveți și mai apoi să ști că fericirea nu caută scuze, nu înșeală, nu se preface. Nu e egoistă. Și când ajunge în viața ta, când o creezi tu parcă totul în jurul tău se schimbă. Și atunci mai apare o lacrimă. Dar nu pentru că fericirea doare ci pentru că în sfârșit o simți. Așa cum simți stropii de ploaie care nu îți provoacă nici o durere, dar tot ce fac e să se lipească de tine. Așa face fericirea… se lipește de tine și rămâne atâta timp cât știi să o păstrezi.

Ba da, găsim fericirea în oameni. Nu, dar nu “oameni” în acel sens. În sufletele lor. Descoperim că unele există pentru a alina, pentru a mângâia și sunt exact acolo pentru a ne reaminti cât suntem noi de importanți și câtă valoare avem. Uneori, ne dăm seama că a trecut chiar sub nasu’ nostru, dar ce păcat, că în acel moment căutam altceva, si oricum e prea tărziu.

Știi? Câteodată, aștepți să cadă un strop de fericire peste tine, dar adevărul e că nici tu nu știi ce te-ar putea face fericit. Și stai. Și stai. Și stai… Până pierzi toate acele picături care puteau să-ți umple viața întreagă.

Fericirea e ea. În toată simplitate ei. Cu tot farmecul ei. Cu pasul ei uneori mai rapid, uneori mai lent. Contează că pân’ la urmă va ajunge. E ea. Și asta e tot ce contează.

Am nevoie de tine

Ți-a mai zis cineva înainte? Simt să-ți spun eu, acum, aici.

Am nevoie de tine pentru că datorită ție reușesc să fiu întotdeauna o persoana mai bună. O persoană completă. Diferită. Una care dă efectiv ce are. Una căruia nu îi este frică să spună ceea ce gândește. Una care se simte într-adevăr ea, fără să se ascundă în spatele unei măști. Și… e atât de minunat când pot să scot cea mai bună versiune a mea.

Am nevoie de tine pentru că doar tu ești în stare să-mi înțelegi cuvintele. Tăcerea. Atitudinea. Răspunsurile. Alegerile. Gândurile. Culmea că se întâmplă ca să fii tu cel care să asculte poveștile mele și care să nu mă întrerupă doar de dragul de a mă vedea așa de încântată și plină de pasiune în timp ce povestesc.

Am nevoie de tine pentru că mă faci să uit de lume, de oameni, de probleme pentru o clipă și mă lași să gust din ceea ce înseamnă fericire. Puterea ta, curajul tău, siguranța ta, îmi dă motiv să mă simt specială și binecuvântată. Faptul că râzi când încerc să fiu comică, ironică, dar nu-mi reușește, mă ajută să am încredere în mine doar pentru că ai tu.

Am nevoie de tine pentru că pot să mă bazez pe tine. Pentru că pot să îți spun tot și să nu mă simt judecată. Pentru că ești cea mai deosebită persoană pe care o cunosc și pentru că nu aș vrea să-mi scape niciodată din mâini ceva atât de unic.

Știi de ce mai am nevoie de tine? Pentru că poți face ca viața unui om să fie mai frumoasă. În special a mea. Am nevoie pentru că vreau să cresc împreună cu tine. Pentru că pot învăța multe și putem să învățăm multe.

Am nevoie de tine pentru că dacă nu pot eu ceva, automat poți tu. De fapt, ce nu poți tu?

Am nevoie de tine nu înseamnă atunci când vreau să satisfac o plăcere de a mea pe moment. Înseamnă totdeauna. Înseamnă că voi simți mereu necesitatea de a privi la tine. Înseamnă că voi încerca de fiecare dată să te pun înaintea mea și să nu las ca ceva să-ți lipsească.

Am nevoie de tine când cad, mă ridic, merg înainte și zâmbesc. Am nevoie de tine pentru că diminețile par mai frumoase dacă ești tu…

Am nevoie de tine.

Chiar dacă

Chiar dacă am avut zile mai bune nu înseamnă că trebuie să le condamn pe cele în care m-am simțit derutată, cu sufletul la pământ. De multe ori în spatele acestor momente se află surprizele cele mai mari, mai frumoase și…neașteptate.

Chiar dacă s-a întămplat să pierd, a fost mereu loc pentru o victorie nouă. Deși am eșuat de-atâtea ori, am luat puterea, curajul și speranța de mână și am pornit de acolo, punând baza unui nou început.

Chiar dacă am renunțat la multe lucruri, să nu reproșez o clipă faptul că am facut-o. Poate că acel ceva nu se mai potrivea cu mine, cu viața mea.

Chiar dacă nu am știut și încă nu știu să iubesc cu o dragoste perfectă, adevărată, care nu cere nimic în schimb, totuși să încerc. Cine știe? S-ar putea ca la prima tentativă să-mi reușească. Să crească și să nu se stingă niciodată. Dacă nu, voi încerca ori de câte ori va fi necesar.

Chiar dacă sunt momente când simt că visurile mele nu vor deveni realitate, eu să lupt și să fac tot posibilul încât sa nu las vreodată sa-mi scape ceea ce mă face cu adevărat fericită. Să le protejez.

Chiar dacă e mult mai simplu să aleg ce e mai ușor, să nu o fac! Să aleg mereu ce e mai bun pentru viața mea, nu pentru că merit ci pentru că în spatele meu e Cineva care dintotdeauna se luptă ca să fiu împlinită.

Chiar dacă e “normal” să fii în rând cu lumea, să zici ce spune ea, să te comporți cum o face ea, eu totuși…să fac parte din acea “anormalitate”. O lume în care se gândește ce se spune, se spune ce se simte. Se ascultă, se privește, se zâmbește.

Chiar dacă sunt slabă, am să fiu puternică.

Chiar dacă s-ar putea să plec, drumul spre casă nu-l voi uita niciodată.

Chiar dacă viața pune obstacole, rămâne oricum o călătorie care mă va învață că până la urmă drumul parcurs m-a adus undeva. Cu un bagaj plin de sentimente, trăiri și experiențe care îmi aparțin.

Chiar dacă…mă arăt tare, am nevoie de ceilalți. Ăsta e adevărul.

Și, chiar dacă e greu, îmi voi deschide inima și voi crește o dată cu ea!