Apreciază acum

imageNu mai târziu. Nu altcândva. Nu fă ca să devină un niciodată…
S-ar putea ca în viață să pierzi multe și să nu poți să te întorci înapoi ca să mai ai parte de ele, o clipă doar. Poți pierde ceva drag, pe cineva drag, fericirea… Nu știu dacă te-ai gândit vreodată ce înseamnă cu adevărat să pierzi. Dar, în toate este o parte rea și una bună. Cea rea, faptul că acel “lucru” nu îl vei mai avea niciodată. Cea bună, poți mereu să o iei de la capăt. Te obișnuiești cu acea lipsă, te ridici, o iei înainte și cauți alte motivații, vise, speranțe…

Apreciem puțin pentru că vrem mult. Ne dorim atâtea atenții și am devenit așa de materialiști încât nimic nu ne mai impresionează. Nimic nu ne mai stârnește curiozitate. Nimic nu ne mai sensibilizează. Nimic nu ne mai doare… Ar trebui să învățăm să ne privim pur și simplu în ochi. Să vedem câtă nevoie avem, efectiv, unii de alții. Apreciem abia atunci când oamenii se sting. Când ne lasă, ne părăsesc și ne dăm seama că am rămas singuri. Atunci ne este dor de zâmbetele lor, de cuvintele de dragoste sau de încurajare, de critici, de cântecele pe care obișnuiau să le fredoneze… abia atunci ne analizăm bine și simțim ceva.
Lumea ar fi un loc mai bun dacă noi, oamenii, ne-am iubi și ne-am ajuta așa cum ar trebui. Pierdem prea mult oamenii din simple priviri…Când apreciem un gest, o atitudine, orice, nu înseamnă că suntem slabi. Sigur nu vom deveni mai săraci ba din contră, cred că doar așa reușim să ne îmbogățim sufletele sărace de atâtea, că dacă vi le-aș spune, v-ați da seama cât suntem de egoiști și răi.

Apreciază acum când poți, când ai. Dă din tine altora. Ți se vor întoarce înapoi într-o zi.
Tot ce îmi doresc pentru tine e ca să nu regreți nimic. De multe ori acționăm pe moment, ne supărăm, ne enervăm și irosim timpul stând certați.
Vreau să iubești viața, cu bune și rele dar să fii mereu dispus să FII pentru alții. “Dacă m-aș întoarce ‘napoi”… Nu. Învață să crezi că nu mai poți privi înapoi că, oricum nu mai poți face nimic. Ia-o de la capăt. Mai tare, mai bun…
Vreau să nu renunți niciodată doar pentru că e greu. Ne luptăm prea mult cu orgoliu. Hai s-o încetăm. Ne rănește prea mult acea capcană și ne împiedică sentimentele, degeaba.

Hai să ne motivăm! Hai să ne dăm seama că deși purtăm poveri, cruci diferite, tot oameni suntem. Hai să ne apreciem, acum…