Te rog, spune-mi ceva…

fe7be9d78715382b08a240cc51b9af72Am ajuns la un punct în care simt că nu mai pot. Aștept de atâta timp să mi se răspundă la o anumită rugăciune.. și-am obosit… Mă doare că nu pot face altceva decât să aștept. Nu știu daca ți s-a întâmplat vreodată să privești în sus și să vezi că Cerul tace. Că parcă strigi în zadar. Că pare că auzi doar ecoul vocii tale… E greu când ți se pare că Dumnezeu nu te ascultă, nu îți spune nimic…

Și totuși, toate sunt cu un rost. Nu voi putea înțelege niciodată tăcerea Cerului dar mă încred în El pentru că e singurul lucru care mă mai face să privesc înainte. A trebuit să cred că oamenii mereu vor găsi subiecte de discuții despre alții în loc să îi ajute prin rugăciune. Să încerce măcar.

Am nevoie, am nevoie să privești către mine și să-mi spui ceva, Doamne… te rog.

O declarație mai așa…

imageTe iubesc pentru că asta, probabil, a fost scris cândva în stele…demult tare…
Te iubesc pentru că nu ai cerșit iubire ci ai luptat pentru ea.
Dacă ar fi să îți spun că te iubesc pentru că ești eroul meu, îngerul meu și bucuria mea, poate nu m-ai crede că desigur tu nu te consideri așa.
Și tocmai pentru asta te iubesc. Ști să fii umil.
Te iubesc pentru că niciodată nu am reușit să mă apropii așa tare de un om. Mă văd în tine deși nu cu ochii tăi. Mă simt bine, tăcând pur și simplu, doar știindu-te lângă mine.
Te iubesc pentru că pot fi “eu” știind că deși îți povestesc cele mai banale povești…mă asculți pentru că de asta am nevoie.
-Te pentru că doar ție îți pot spune asta. Și pentru că doar noi știm câtă valoare are.
Te iubesc pentru că mă faci să simt lucruri care sunt inexplicabile și pe care am învățat să le trăim la maxim.
Te iubesc pentru că doar noi suntem conștienți de cât sacrificiu și curaj a trebuit ca să ajungem unde suntem acum…
Ești cel fără de care simt că exist pe jumătate și cel pentru care L-aș ruga pe Dumnezeu să facă imposibilul.
Îți iubesc povestea, fericirea, tristețea, trecutul, viitorul și prezentul. Îți iubesc inima și sufletul și în ciuda faptului că sunt prea orgolioasă uneori, îți iubesc și caracterul.
Nu am știut niciodată ce este pregătit pentru mine și probabil că ce mi-am imaginat în mintea mea, am sperat în inima mea…era prea puțin. Probabil așa a vrut El. Să merit ceva mai mult.
Ceva ca TINE.
Te iubesc pentru că de asta sunt în stare acum. Asta vreau să fac. Și la asta mă pricep.
Te iubesc pentru că ești darul meu pe care trebuie să îl îngrijesc, să-l prețuiesc, să-l respect…
Te iubesc pentru că am reușit să scriem împreună un capitol din viața noastra care e plin de emoții, sentimente și împliniri care sunt greu de uitat.
Ne-am încărcat viețiile cu tot ceea ce am reușit să ne dăruim unul altuia și dacă ar fi să pierd ceva din viața asta, nu m-ar durea așa tare decât dacă acela ai fi tu.
Te iubesc pentru că m-ai acceptat. Mi-ai fost alături în momentele mele mai ciudate. Mi-ai dat mâna și am mers mai departe.
M-ai ajutat să cresc, să-mi deschid ochii și să văd ce însemna acel semn de întrebare care era pus pe cuvântul “IUBIRE”.
Te iubesc pentru că nu e altul ca tine și pentru că poveștile mele se potrivesc doar cu ale tale.
Te iubesc pentru simplitatea ta.
Te iubesc pentru lumea pe care reușim să o construim împreună care pare totuși…o lume mai bună.

Te iubesc pentru că mă trezesc și pentru asta. Pentru că trebuie să continuu această “activitate” dacă se poate spune așa. Cică… iubirea nu e substantiv, e verb.

Te iubesc pentru că asta mă înveți să fac. Acum, aici, atât cât știu și pot. Te iubesc atât de mult pentru că prezența ta umple orice gol și lipsă. Te iubesc pentru baza pe care pot s-o am în tine și pentru că nu te gândești niciodată la tine,Tudor…dar la noi…Tudor-Irene. Crede-mă atunci când îți spun că ești motivul pentru care aș merge până la marginea pământului doar ca să le spun tuturor cât te iubesc. Pentru că te iubesc.

Te iubesc pentru multe. Te iubesc pentru tot.
Te iubesc pentru că mă insipiri.

Cu drag, eu