“Important e să iubești, nu să fii iubit. Important e să dai, nu să primeşti. Important nu e să ai mai mult din Dumnezeu, pentru că nu ai cum, ci să-l dai mai mult din tine. Important nu e să te aprecieze oamenii, ci Dumnezeu. Important nu e să cazi, ci să nu te obişnuieşti cu ţărâna. Important în viaţa nu e să ţi se îndeplineasca dorinţele, ci să fii în voia lui Dumnezeu. Important nu e să mergi repede, ci în direcţia bună. Important e cerul. Restul sunt fleacuri…”
Asta spunea Pustan.
Tot ce facem pe acest pământ nu o facem pentru oameni. Poate că nu ne este atât de clar, încă. Vrem sa fim pe placul tuturor. Ne etalăm frumusețea, calitățiile, potențialul. Pentru ce? Pentru ca să arătăm că nimeni nu e ca noi, că suntem unici, că ceilalți au ceva în minus decât noi. Pe când de fapt nu arătăm altceva decât fățărnicia, prefăcătoria și ipocrizia noastră. Din când în când mai lăsăm să se vadă o lacrimă ca să arătăm că suntem sentimentali și emotivi. Dar și asta, doar ca să avem reflectoarele asupra noastră. E greu să fii original, sincer, autentic, spontan, adevărat, cinstit, neprefăcut într-o lume bazată pe anumite idealuri și etaloane. Nu trebuie sa ne conformăm lumii. Nu trebuie să întrăm în standardele ei sau în ce spune ea. Problema este că pe noi ne interesează ce gândește lumea. Și asta ne omoară puțin câte puțin. Ne omoară felul nostru de a fi și mai ales sufletul. Pentru că vrem să fim apreciați, iubiți, purtați în rugăciuni, ținuți de mână. Iar noi nu suntem în stare să dăm un telefon, să spunem “ce faci, ești bine?”, dapăi, “îmi e dor de tine” sau “te iubesc pentru ceea ce ești”. Vrem, dorim tânjim. Dar nu știm…
Nu știm că de multe ori ne rănim unii pe alții prin atitudine și anumite comportamente. Nu știm că viața nu merită trăită pentru că e doar una, ci pentru că am fost meniți ca să fim purtători de lumină și speranță. Nu știm să dăm valoare clipelor dar știm că e important să posedăm lucruri valoroase. Nu știm să spunem adevărul și să aruncăm măștile pe care ni le creăm doar pentru a impresiona. Nu mai știm să fim oameni și că de fapt ce ne întârește pe noi sunt înfrângerile, eșecurile, visurile spulberate, oamenii pierduți. Nu realizăm cât de scurt e timpul care ne-a fost dat și ne plângem de el că il folosim aiurea. Nu știm multe, dar pretindem mult.
Dumnezeu ne învață smerenia și faptul că atunci când suntem slabi, suntem tari! E normal să fim imperfecți. Nu-i o greșeală sau un defect. El ne învață să fim activi, adică să iubim, să dăruim, să facem. Nu să așteptăm mândri, ca să primim un gram de nefericire sau de nemulțumire.
Viața ori o înțelegi ori nu. Ori ești cu ea ori împotriva ei. Nu sunt jumătăți de măsură. Să ai viață, înseamnă să trăiești. Să n-o ai, înseamnă să mori. Și la propriu și la figurat. Suntem sătui. Da, sătui de toate. Și în starea asta uităm că viața fuge și noi nu mai știm să fugim. Am pierdut orice fel de putere, aerul, bătăile de inimă.
Se sting oameni și nici nu realizăm. Pleacă oamenii pe care-i iubim și de care ne-am atașat “o viață întragă”. Nu ne vine să credem pentru că nu mai credem în nimic. Faptul că zilele astea am pierdut-o pe Maria, o fată de 30 de ani, a fost un semnal de alarmă. Ca să ne trezim din somnul nostru adânc și frumos și să ne ridicăm să luptăm pentru viață! Maria este verișoara prietenului meu și acum un an a aflat că avea cancer, totuși nu și-a pierdut puterea până în ultima suflare. Luptând pentru ea, dar mai mult de atât pentru băiețelul ei, Emanuel de 3 ani. Asta înseamnă să îi pui pe ceilalți înaintea ta. Să nu îți mai pese să trăiești pentru tine dar să trăiești pentru oamenii care te-nconjoară…
Ne doare atunci când moare cineva. Ne doare că suntem noi cei care avem de suferit pentru pierderea și lipsa acelei persoane. Ne doare că nu știm să mai fim buni într-o lume în care totul, dar absolut totul se prăbușește. Ne doare că nu mai avem puterea de a ține capul sus și de a aștepta răspunsurile de acolo, din cer.
Ne doare pentru că greșim mereu direcția și nu o țintim pe cea bună.
Oameni, puneți-vă gps-ul inimii în căutarea lucrurilor cu adevărat importante pentru că la un moment dat vă veți găși la o răscruce și nu veți mai înțelege viața. Pentru că e greu fără Dumnezeu….
Irene Morosan 