Am ajuns la un punct în care simt că nu mai pot. Aștept de atâta timp să mi se răspundă la o anumită rugăciune.. și-am obosit… Mă doare că nu pot face altceva decât să aștept. Nu știu daca ți s-a întâmplat vreodată să privești în sus și să vezi că Cerul tace. Că parcă strigi în zadar. Că pare că auzi doar ecoul vocii tale… E greu când ți se pare că Dumnezeu nu te ascultă, nu îți spune nimic…
Și totuși, toate sunt cu un rost. Nu voi putea înțelege niciodată tăcerea Cerului dar mă încred în El pentru că e singurul lucru care mă mai face să privesc înainte. A trebuit să cred că oamenii mereu vor găsi subiecte de discuții despre alții în loc să îi ajute prin rugăciune. Să încerce măcar.
Am nevoie, am nevoie să privești către mine și să-mi spui ceva, Doamne… te rog.
Irene Morosan 