Şi apoi apare realitatea…

Se întămplă…la unii mai rar, la alţii mai des…dar se întămplă. Da. Se întămplă să rămânem fără cuvinte. Poate pentru un simplu cuvânt, un simplu gest, un anumit comportament, o melodie, o poezie…poate pentru o simplă prezenţă…

Simţi?Nu. Nu te mai gândi la nimic. Lasă-le pe toate la o parte, măcar pentru o clipă. Stai şi ascultă. Ascultă fiecare bataie de inimă. Ascultă fiecare respir. Ascultă cum liniştea e de partea ta. Ascultă inima ta. Ascultă ce-ţi şopteşte. Ea ştie cel mai bine ce se află în lăuntrul tău. Ascult-o. Înţelege-o. Ai grijă de ea.

Reuşeşti să vezi ce e în inima ta? Poate că sunt atâtea vise ce vrei să fie împlinite. Atâtea speranţe de care te legi. Atâtea dorinţe… şi atâtea sentimente ce vrei să externezi…
Sunt atâtea in ea încât uneori îţi vine să laşi totul, să uiţi şi să te ascunzi. Totuşi este ceva care te face să mergi mai departe. Dorinţa de a lupta pentru ele. Pentru visurile tale. Pentru dorinţele tale. Pentru acele lucruri ce-ţi aşează un zâmbet pe faţă şi te fac cel mai fericit. Lucrurile acelea ce te fac să te simţi bine.
Lupta! Cine stie? Poate intr-o zi va deveni realitate. Crede.

Ca şi fetele… când sunt mici. Visul lor e să fie nişte prinţese adevărate. Să locuiască într-un castel, să aibă cele mai frumoase rochii. Să fie cele mai frumoase, aranjate. Viaţa lor să fie un vis. Să fie o poveste minunată. Iar la sfârşit să apară şi prinţul…dar uite că…puff!…şi apare realitatea.

Realitatea e mult mai dură. E reală. E adevărată. Dar şi ea…oricăt de grea poate să pară uneori…e atât de frumoasă…încât ajunge să te lase fără cuvinte. Aşa cum m-a lăsat şi pe mine această melodie. Când am auzit-o nu am mai spus nimic. Am tăcut şi am realizat că şi tăcerea e artă. Adevărul e că m-a făcut mai mult să sper. M-a făcut să meditez. Poate că m-a şi încurajat.

Ţi-o las şi ţie…